În curând…

Cu mare bucurie și onoare vă anunțăm că George Mosoia, colegul nostru, a devenit primul evaluator și ambasador Pet Partners în România și unul dintre cei 5 specialiști care vor extinde la nivel mondial programul de Terapie Asistată de Animale Pet Partners. Mai multe despre program puteți afla aici: https://petpartners.org/about-us/our-programs-different/

Elaborarea procedurilor este pe final astfel că dacă sunteți interesați să vă alăturați programului și să vă înscrieți la o evaluare împreună cu câinele vostru tot ce trebuie să faceți este să ne urmăriți pagina pentru că în curând vom reveni cu detalii.

De ce să vă înscrieți la o evaluare?
– pentru că veți urma un curs online elaborat de o organizație cu 40 de ani de experiență în domeniu, care prin munca sa de pionierat a elaborat un program la cele mai înalte standarde de calitate, având mereu în minte bunăstarea beneficiarilor și, în egală măsură, a animalelor implicate;
- pentru că, în urma absolvirii examenului, veți face parte dintre primele echipe oficiale de terapie asistată de animale din România, evaluate și înregistrate în cadrul celei mai prestigioase organizații de profil din lume;
- pentru că vă veți alătura unei comunități de specialiști în domeniul interacțiunii om-animal;
- pentru că, alături de partenerul vostru necuvântător, veți putea aduce zâmbete celor din jurul vostru și veți simți impactul real pe care îl veți avea în comunitate.